3 MĂŞTI FĂCUTE ÎN CASĂ PENTRU PĂRUL USCAT ŞI DETERIORAT
Dacă te confrunţi cu vârfuri despicate, păr uscat şi lipsit de elasticitate, poţi apela la câteva remedii simple şi ieftine. Mai jos ai 3 reţete simple, pentru regenerarea părului, făcute în casă, pe care le poţi întrebuinţa oricând:
1. Mască cu ulei de măsline. Combină 6 linguri de ulei de măsline cu 2-3 linguriţe de miere şi aplică masca doar pe vârfurile părului, după ce l-ai pieptănat în prealeabil. Lasă masca să acţioneze 20-25 minute, apoi spală-ţi părul bine şi permite-i să se usuce natural. Foloseşte această mască o dată pe săptămână, timp de o lună, şi vei vedea rezultate impresionante.
2. Masca de avocado cu gălbenuş de ou. Amestecă bine jumătate de avocado copt cu un galbenuş de ou. Această mască se potriveşte celor cu părul fin şi uscat, trebuie aplicată la vârfuri şi pe lungimea părului, evitând însă rădăcina. Lasă amestecul să acţioneze 15-20 min şi apoi spală.
3. Masca cu lapte şi banană. Ai nevoie de jumătate de banană coaptă pe care o amesteci cu 2-3 linguri de lapte până obţii o pastă omogenă. Aplică pe vârfuri şi las-o 15-20 minute să-şi facă efectul. Este recomandat să umezeşti un pic vârfurile părului pentru a facilita aplicarea.
sursa:stiri.com.ro

Niciun comentariu