UNDE NE DUCEM DUPĂ CE MURIM. EXPLICAȚIILE OAMENILOR DE ȘTIINȚĂ

Experienţe din pragul morţii, mărturii ale celor trecuţi prin moartea clinică... Se spune că nimeni nu a putut stabili până acum ce înseamnă cu adevărat sfârşitul biologic. Desigur, printre studiile care abordează această temă, există unele care "spulberă" speranţele celor care cred în "moartea sub o altă formă", respectiv luminile, desprinderea de corp, starea de pace.

Potrivit oamenilor de ştiinţă de la universităţile din Edinburgh şi Cambridge, senzaţiile asociate cu experienţele din aproapierea morţii nu sunt altceva decât încercarea creierului de a aplica un sens procesului morţii, după cum notează Daily Mail.

Îţi poţi păcăli creierul

Dr. Caroline Watt susţine că cea mai frecventă viziune - cea a luminii care atrage oamenii spre viaţa de apoi, "este probabil produsă de moartea celulelor pe care le folosim pentru a procesa lumina percepută de ochi şi decodificată în imagini". "Cea mai probabilă explicaţie este că nu călătoreşti într-un tărâm spiritual, ci pur şi simpu creierul încearcă să îşi explice experienţa neobişnuită prin care trece," menţionează dr. Watt, într-un material publicat de Trends in Cognitive Sciences.

"Dacă îţi pui un set de căşti pentru realitate virtuală care prezintă o imagine cu tine, chiar în faţa ochilor tăi, îţi poţi păcăli creierul să creadă că tu chiar eşti acolo şi să simtă că eşti în afara corpului tău" , adaugă Watt. "Dovezile ştiinţifice sugerează faptul că toate aspectele legate de experienţele din preajma morţii au o bază biologică," rezumă cercetătorul.

Relaxare şi fericire

Dr. Stuart Hameroff, director al Centrului de Studii al Conştiinţei de la Universitatea din Arizona, şi fizicianul britanic Sir Roger Penrose, spun că experienţa aproape de moarte apare atunci când substanţele cuantice care formează sufletul părăsesc sistemul nervos şi reintră în Univers, unde au existat de la începutul timpului.

Profesorul de neurologie Kevin Nelson, de la Universitatea din Kentucky, care a studiat timp de 30 de ani asemenea experienţe, crede totuşi că trăirile respective au explicaţii de natură biologică.

Mai exact, ele ar fi întâlnite în cazul unor traume sau stop cardiac, care au în comun întreruperea circulaţiei sângelui către creier. În opinia lui Nelson, multamintita "lumină de la capătul tunelului" poate avea două surse diferite: fie e ambientală - lumina dintr-o cameră de spital, fie e internă, existând doar în creier. Iar sentimentul de beatitudine ar putea fi explicat prin faptul că, în moment de criză, corpul elimină o serie de substanţe chimice care provoacă un senzaţia de relaxare şi fericire.

Întâlnirea cu fiinţe dragi

Raymond Moody, în cartea "Viaţa de după viaţă" (1957), a alimentat credinţele într-o existenţă post-mortem, prin gruparea mai multor poveşti ale celor trecuţi prin moarte clinică. În volumul scris pe când Moody era student la Medicină, majoritatea covârşitoare a celor o sută de subiecţi au descris sub diverse forme senzaţia desprinderii de corp, însoţită adesea de un zgomot dezagreabil, ca ţârâitul strident al unei sonerii sau ca un zumzăit puternic, bătaia unei tobe rapide ori sunetul unui torent care trece printr-o strâmtoare, apoi observarea de sus a eforturilor medicale pentru resuscitare, urmată de plutirea printr-un tunel (peşteră, pod, pasaj), la capătul căruia îi aştepta o lumină iradiind pace şi blândeţe.

Păşind “dincolo" - nu înainte de a-şi revedea, într-un panoramic rapid, momentele esenţiale ale vieţii- toţi au relatat întâlnirea cu fiinţe dragi dispărute anterior, urmată de confruntarea cu un prag, o barieră, sau o prezenţă spirituală care declanşează recăderea sufletului călător în trup.

Şi aproape toţi cei trecuţi prin aşa ceva s-au schimbat, devenind mai credincioşi, mai altruişti şi mai toleranţi şi declarând că nu se mai tem de moarte.

Ştiinţa mai are mult până să decifreze misterul morţii, discuţiile pe marginea acestui subiect fiind, practic, interminabile.

sursa:stiri.com.ro