IATĂ CE TREBUIE SĂ ŞTII CÂND FACI SPORT

Ca să mai dai jos câteva kilograme nu e suficient să ţii dietă, trebuie să faci şi mai multă mişcare. Înainte de a te apuca de sport e bine să ţii cont de câteva precauţii. Specialistul nostru, dr. Laurenţiu Luca, îţi spune care sunt acelea.
- Începe cu un control medical ca să vezi dacă nu ai contraindicaţii sau probleme de sănătate.
- Cumpără-ţi un podometru (un dispozitiv care măsoară numărul paşilor făcuţi zilnic). E recomandat să faci minimum 10.000 de paşi pe zi, echivalentul a 30 de minute de activitate fizică.
- Alege un loc de făcut sport aproape de casă sau de serviciu.
- Gândeşte-te la această activitate ca la ceva plăcut şi util. Alege-ţi ora, locul şi intensitatea mişcării după placul tău. 4 Nu amâna începerea activităţii fizice. Evită motive precum nu am timp, nu am unde, nu am cu ce, nu am cu cine...
- Începe progresiv. Dacă nu ai făcut sport deloc sau ultima dată a fost de mult, începe cu 5-10 minute zilnic, până ajungi la 30 de minute. Şi intensitatea efortului trebuie să fie progresivă.
- Impune-ţi limitele proprii. Ca reper pentru activitatea inimii, scade din 220 vârsta ta şi vei afla care este pulsul maxim indicat pentru tine.
- Alternează activităţile sportive dacă ai mai multe kilograme de dat jos.
sursa:stiri.com.ro
Niciun comentariu