PESTE 15 ANI, NUMĂRUL TOTAL DE CAZURI DE CANCER VA CREŞTE CU 50%
Cu ocazia interviului, medicul Florin Băcanu ne-a oferit o mostră a ceea ce înseamnă o zi din viaţa unui oncolog pe care îl recomandă poveştile de succes în lupta cu boala. Ne-am întâlnit cu el chiar pe terenul de luptă: cabinetul său de la spitalul bucureştean „Sfânta Maria", unde dă consultaţii în regim ambulatoriu. O cameră lungă, aglomerată, în care parcă te strâng pereţii. Şi totuşi, aici, grotescul, absurdul şi speranţa au loc să se joace de-a baba oarba în fiecare zi.
M-am aşezat cu reţinere pe scaunul pe care stau de obicei oameni uşori cu diagnostice grele, refuzând să-mi imaginez cum ar fi să... Om de acţiune, medicul Băcanu m-a întrebat din prima: „De cât timp avem nevoie?". „O oră", am estimat eu. Discuţia s-a desfăşurat între consultaţii loco sau prin telefon, eliberări de bilete de internare şi o inspecţie, pentru care medicul a trebuit să plece o vreme. Între timp, asistenta Doina Rehner s-a oferit să-mi ţină de urât. Şi cum într-un loc ca acesta, viaţa, dacă nu bate mereu moartea, bate sigur filmul, am descoperit că şi ea îi fusese pacientă.
„Weekend Adevărul": La uşa cabinetului dumneavoastră sunt tot mai mulţi bolnavi de cancer. E vorba de prestigiul dumneavoastră sau ne confruntăm cu o creştere a numărului de cazuri?
Florin Băcanu: Numărul de cazuri pe cap de oncolog este mai mare din cauză că numărul oncologilor nu a crescut conform creşterii numărului de cazuri. Creşterea estimată în Uniunea Europeană este de 2-3% pe an. Se ştie că, peste 15 de ani, numărul total de cazuri de cancer va creşte cu 50%. Boala numărul unu n-o să fie cardiovascularele, de exemplu, ci cancerul. Statisticile nu mint. Ştim bine că, în vestul Europei, populaţia este din ce în ce mai îmbătrânită. Şi în România, ponderea populaţiei vârtsnice creşte.
Ne înscriem în trendul general şi atunci, dacă populaţia îmbătrâneşte, ştim că procesele sistemului imunitar îmbătrânesc, mecanismele de control a creşterii celulare îmbătrânesc şi atunci ştim de ce boala neoplazică este boala vârstei a treia. Asta, aşa, în linii mari. Evident că boala poate apărea şi la vârste mai mici. Sunt fete de 15 ani care au cancer de sân, sunt copiii, 3.000-4.000 în România, cu neoplazii, care sunt specifice acestei vârste mici. Asta e o statistică generală, sunt organisme internaţionale care ţin aceste evidenţe şi este clar că, şi în România, numărul oncologilor ar trebui să crească. Asta înseamnă să creezi locuri, să deblochezi locuri... Toată lumea ştie că e nevoie de specialişti şi, totuşi, din constrângeri economice, aceste posturi sunt blocate. Nu avem nici numărul de asistente...
Cum apare cancerul?
Cancerul este o înmulţire necontrolată a celulelor care uită să şi îmbătrânească şi să moară după ce s-au maturizat. Ele sunt imortale, astfel încât cuceresc organismul gazdă şi dau metastaze în organisme la distanţă. În multe cazuri, bolnavii se prăpădesc din cauza metastazelor care sunt mai agresive decât tumora primară, pentru că suferă mutaţii în plus, care oferă o supravieţuire în plus, chiar dacă sunt iradiate, chiar dacă sunt expuse la citostatice.
Cum le vorbiţi pacienţilor despre boală?
Le explic prin comparaţii simple cum este cu stadiile bolii. Dacă ai un incendiu la subsol sau la parter şi chemi pompierii în stadiul incipient, adică stadiul 1, atunci stingi rapid focul. În stadiile 1 şi 2, cancerul este vindecabil. Dacă incendiul s-a extins la nivelurile 3 şi 4 ale casei, atunci este mai greu să stingi incendiul, rata de succes este mult mai mică. Atunci când eşti în poziţia de a lua o decizie, este clar că ai mai mult şanse dacă soliciţi pompierii decât dacă nu-i chemi.
Le daţi termene când vă întreabă cât mai au de trăit?
Nu, le povestesc ce spun statisticile: „Durata medie de supravieţuire în cancerul pulmonar, fără niciun tratament, este de 6 luni. E o medie, unii trăiesc 4 luni, alţii trăiesc un an.
Şi, totuşi, oamenii întârzie cu decizia?
Da, sunt oameni care spun (continui comparaţia): „Am auzit că pompierii când vin, udă perdeaua, covorul, Doamne fereşte! În fond, nu simt miros de fum la etajul trei al clădirii!". Păi tu aştepţi să ţi se pârlească pielea ca, în sfârşit, să chemi pompierii?! Acuma, nici cei din jur nu sunt prea instruiţi de multe ori. Pot să-ţi spună: „Ce religie ai?". „Musulmană."„Cred că e foarte bine să te întorci cu faţa la Mecca şi hai să ne rugăm fierbinte!" E bine să ai intervenţii spirituale, să fii senin, dar să nu amâni prezentarea la medic. În religia musulmană, în Coran, dar şi în Biblie, şi în religia hindusă, există recomandări prin care se spune să-ţi păzeşti sănătatea. Nicăieri intervenţia vindecătorului nu e blamată. Iisus a fost învăţător, dar a fost şi vindecător.
Sunteţi adeptul „dovezilor ştiinţifice" în tratarea cancerului, excludeţi elementul „miracol". Cum vă explicaţi, totuşi, cazurile de pacienţi care supravieţuiesc mulţi ani faţă de estimările medicilor?
Dacă miracolele nu au adus până acum nicio dovadă, nu pot promite pacienţilor că se vor vindeca pentru că muntele vine la Mahomed. Pacienţii, cel puţin 80% din ei, din disperare sau la îndemnul cunoscuţilor, care sunt neavizaţi în domeniul oncologic, cumpără, dau bani, uneori chiar câteva sute de euro pe lună pe terapii nedovedite. De obicei, când cineva primeşte diagnosticul de cancer, se gândeşte, ca acum 30 de ani, că o să dea colţul în câteva luni. Prognosticul depinde de stadiul bolii şi nu poţi să pretinzi altceva. Doar în stadiile incipiente, şansa de supravieţuire este mare, iar pacientul poate ajunge să trăiască până la vârsta medie imprimată de genetica familiei şi de mediul de viaţă.
După ce o persoană este diagnosticată cu cancer, care sunt etapele pe care trebuie să le urmeze?
Tot ce facem noi este conform unor ghiduri terapeutice europene sau americane. Tratamentul constă în trei arme terapeutice şi anume: dacă tumora este în stadiul 1 sau 2, are dimensiunea de un centimetru şi nu prezintă ganglion palpabil în axilă, se poate opera. Cu ocazia operaţiei, o să avem diagnosticul histopatologic, adică diagnosticul de certitudine şi, în plus, o să avem şi informaţii despre extensia celulelor canceroase. În cazul cancerului de sân, de exemplu, scoatem 10-15 ganglioni din zona axilei. Dacă un singur ganglion este invadat, ştim sigur că-i mai trebuie şi chimioterapie. În caz contrar, nu trebuie deloc chimioterapie. Cam un sfert din cancerele sânului au o genă care imprimă o evoluţie foarte agresivă şi rapid metastazantă. Din fericire, de 10-12 ani, există şi pe piaţa din România un tratament cu rol inhibitor faţă de receptorii acestei gene.
Din păcate, accesul la aceste tratamente nu este imediat şi costă în jur de 3.500 de euro pe lună. De aceea, există o listă de aşteptare, o comisie la nivelul Casei de Asigurări care aprobă aceste medicamente. De exemplu, în cancerul în stadiul 1 sau 2, după ce face chimioterapie şase cure, urmează acest tratament un an, iar rezultatele pe termen lung sunt mult mai bune. Pentru că dacă o celulă malignă rămâne în afara câmpului operator, în afara câmpului de iradiere sau dacă deja a migrat la distanţă, boala poate recidiva în altă parte. Ele devin rezistente pentru că sunt parşiv de inteligente şi chiar dacă iniţial o parte dintre ele mor la chimioterapie, după trei-patru cure se pot adapta. Aşa se explică de ce nici măcar pacientele în stadiul 1 sau 2 nu primesc prognosticul de vindecare de 100% . În concluzie, dacă boala este localizată, în stadiile 1, 2, atunci avem succes cu bisturiul şi cu radioterapia. Dacă boala este extinsă, este nevoie de chimioterapie.
Unde apar metastazele, de obicei?
Celulele maligne care migrează poartă boala în sedii la distanţă, unde se cuibăresc şi dau metastaze. În cazul cancerului de sân, metastazele apar de obicei în oase, dar se poate şi în plămâni, în ficat sau în creier. Cancerul de prostată metastazează în 99% din cazuri în oase. Cancerele tubului digestiv, de obicei cel de colon, în mod deosebit în ficat. Dacă metastazele sunt grupate, dacă nu sunt alipite sau dacă nu sunt lipite de vase, se pot opera. Chirurgul n-are voie să râcâie aorta pentru că au apărut ganglioni tumorali, de exemplu.
"Vorbim cu oamenii, le explicăm, dar noi nu avem capitalul de timp necesar când sunt atâţia oameni la uşă."
4.500 de pacienţi români fac tratamente anticancer prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
CV: Se luptă de aproape 30 de ani cu cancerul
Numele: Florin Băcanu
Data şi locul naşterii: aprilie 1952, Odorheiu Secuiesc
Starea civilă: căsătorit, are doi copii
Studiile şi cariera:
- 1972-1978, Facultatea de Medicină Generală, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila"
- 1985 - prezent, coordonator al Serviciului Oncologic sector 1, Spital „Sfânta Maria", Bucureşti
- 1990 - prezent, vicepreşedinte al Societăţii Române de Oncologie, filiala Bucureşti
- 1991, medic specialist oncolog-chimioterapeut
- 1991, medic primar în oncologie-chimioterapie
- 1996 - doctorand la UMF Bucureşti, Catedra de Oncologie
- 2006 - vicepreşedinte Societatea Naţională a Medicilor Oncologi din România
Locuieşte în: Bucureşti
„La bărbaţi, cancerul pulmonar ocupă locul doi, la femei locul cinci"
Cu ce tipuri de cancer vă confruntaţi cel mai des la pacienţii dumneavoastră?
Acuma, eu lucrând într-un spital general şi în ambulatoriu, prin contract cu Casa de Asigurări de Sănătate sunt obligat să tratez toate cancerele solide. La femei, cancerul de sân şi cel de col uterin sunt cele mai întâlnite. Mai exact, cancerul de sân ocupă aproape o treime din totalitatea cancerelor care se înregistrează la femei. La bărbaţi, preponderent este cancerul întregului tub digestiv, grosso modo, adică de stomac, de esofag, de intestin subţire, de pancreas şi mai ales de colon. După aceea, cancerele bronho-pulmonare ocupă un loc important: la bărbaţi ocupă locul doi, la femei, cam locul cinci. Bărbaţii sunt marii fumători.
Unii cred că dacă nu fumează, nu sunt bărbaţi adevăraţi, însă ei nu ştiu că bărbăţia călăreţului de la Marlboro s-a terminat cu faptul că acel actor a murit de cancer pulmonar. Iar la noi, au început să se tragă semnale de alarmă, sigur, cam blând, după opinia mea. În Statele Unite, celebra reclamă are acum varinta cu mesajul: „Cine îl mână din urmă pe călăreţ? Cum cine? Moartea!". Şi se spune la sfârşitul reclamei: a murit în data de... Dar pe producătorul de ţigări Chesterfield cine l-a omorât? Consumul de ţigări! Acolo (n.r. - în State Unite ale Americii), s-a reuşit, deja de vreo 10-12 ani, crearea unui profil psihologic detrimentar al fumătorului. Adică, dacă eşti fumător, probabil eşti şi băutor, dacă eşti fumător şi băutor, probabil că te părăseşte nevasta, nu mai eşti îngrijit, te dă afară patronul şi ajungi un loser (n.r. - un ratat), îţi scurtezi viaţa.
Pe când la noi, dacă fumezi anumite ţigări înseamnă că ai succes la sexul frumos, că ai un anume statut social. La noi, în Europa de Est, predomină imaginea cuceritorului, câştigătorului, ceea ce este o mare greşeală, pentru că aceste persoane, chiar dacă nu fac cancer, îşi scurtează viaţa cam cu 17 ani. Ei trebuie să înţeleagă că nu e parfum, cu fiecare ţigară fumată îşi bat un cui în sicriu. Trebuie să vă spun ce frustrări am eu, unul, când un pacient vine cu o radiografie sau cu o computer-tomografie, şi acolo văd o tumoră inoperabilă, cu dimensiuni de 10 cm. Se ştie că, în cancerul pulmonar, cu toate mijloacele noastre terapeutice, prognosticul de supravieţuire nici nu se dă la 5 ani, ci undeva la 2-3 ani, aşa de mic e. De obicei, termenul este de 2 ani, numai pentru pacienţii care se tratează cu bisturiul, cu citostatice şi cu toate mijloacele ţintite de care dispunem azi. Iar asta doar pentru o cincime din ei. Mă simt ca preotul când mă uit la câte o imagistică de asta inoperabilă, care nu dă nicio şansă, şi când pacientul îmi spune: „Nu-i aşa că mă ajutaţi?".
"Mă simt ca preotul când mă uit la câte o imagistică de asta inoperabilă, care nu dă nicio şansă, şi când pacientul îmi spune: «Nu-i aşa că mă ajutaţi?»."
"În Europa de Est, predomină imaginea fumătorului cuceritor, câştigător, ceea ce este o mare greşeală."
„Extirparea tumorii nu înseamnă decât vindecare chirurgicală"
„Weekend Adevărul": Terapiile noi ce fac în plus?
Florin Băcanu: Terapiile noi costă 100-200 de milioane pe lună pentru că datorită lor se obţin rezultate deosebite. Adică, să ai burta plină de gâlme, şi în trei-şase luni să dispară. Aceste tratamente se duc fix în călcâiul lui Ahile al tumorii maligne, pentru că trebuie să faci teste mai speciale. Nu este suficient ca pacientului care a ieşit din spital să-i fie extirpată tumora, pentru că nu este vindecat decât chirurgical.
Au acces românii la terapiile scumpe?
La terapiile ţintite au acces după aprobarea de către Casa Naţională de Asigurări. Există o listă de aşteptare, poţi să rişti să aştepţi două luni sau nouă luni. Din păcate, în stadiul metastazic nu ai timp să aştepţi nouă luni. Nici aprovizionarea cu medicamente nu este cea dorită de noi. Pacienţii chiar mă întreabă: „Cum de m-aţi tratat aşa de bine în ultimii patru ani şi în anul acesta, de ce nu mai găsesc medicamente?". Or, eu îi spun că-i dau aceeaşi reţetă gratuită, dar el n-o mai găseşte. Uneori e de acord să o cumpere, mai ales dacă e ieftină, sub un milion, şi, surpriză, n-o găseşte nici cu bani. De exemplu, în leucemie, există un medicament de câţiva lei şi de care depinde supravieţuirea pacienţilor, dar nu se găseşte pe piaţă.
Ce urmări are întreruperea terapiei?
Vă întreb aşa: „Ce înseamnă pentru un pompier faptul că i se întrerupe apa din furtun deşi este în poziţia de a stinge focul?".
Ce părere aveţi despre terapia naturistă folosită ca adjuvant?
Din păcate, terapiile naturiste nu şi-au dovedit efectul de a omorî celulele maligne. Pe de altă parte, în timpul tratamentelor cu citostatice, acele terapii naturiste, să zicem ceaiuri, care necesită metabolizare cu ajutorul unei familii de superenzime, numite P-150, solicitând acele enzime pentru prelucrare, de fapt, scad prelucrarea optimă a citostaticelor cu 20-30%. De aceea, eu contraindic terapiile naturiste în timpul tratamentului cu citostatice şi 10 zile după. Sunt mulţi pacienţi care pierd timp preţios, cu lunile, şi tumora creşte nestingherită.
Iar pacientul zice: „Nu mă doare şi parcă s-a mai micşorat". De fapt, din practică, vă spun că, în miezul tumorii, afluxul tumorii nu asigură afluxul de sânge şi, deci, nici supravieţuirea tumorii. De aceea, tumora care creştea iniţial de la mărimea unei portocale la cea a unui pepene a început să scadă, să se înmoaie. Iar pacienţii ce zic: „A, de când am pus frunza de varză a început să se înmoaie tumora!". Şi aşa capătă încredere în tratamentele naturiste.
Cât de importantă este alimentaţia în lupta cu cancerul?
Pacienţii au în folclorul lor cum că nu e bine să mănânci carne, că e toxică. Nu e adevărat! Excesul nu este bun, dar este important ca terapiile cu citostatice să se facă pe un organism care să reziste. Inducem, prin folosirea substanţelor împotriva tumorilor, anemie. Şi atunci, noi îi rugăm să mănânce inclusiv carne roşie: 100 g pe zi, cinci zile pe săptămână. Eu îi sfătuiesc să evite cele trei droguri albe: zahărul, sarea şi făina. Să mănânce, în schimb, fructe sau zarzavaturi de cinci ori pe zi.
Aţi avut pacienţi vegetarieni?
Da. Vegetarienii nu fac mai puţine cancere şi nici nu au o evoluţie mai blândă a cancerului.
"În leucemie, există un medicament de câţiva lei şi de care depinde supravieţuirea pacienţilor, dar nu se găseşte pe piaţă."
"Eu contraindic terapiile naturiste în timpul tratamentului cu citostatice şi 10 zile după."
„Şi ce dacă îmi cădea părul, eu trebuia să trăiesc!"
„Weekend Adevărul": Când au început necazurile dumneavoastră?
Doina Rehner: Era într-o joi, pe 18 mai, în anul 1997, când, la un control (lucram la „Grigore Alexandrescu"), mi s-a spus că am sarcină în luna a şaptea. Am fost trimisă la Spitalul Filantropia şi acolo mi s-a spus că e vorba despre o sarcină în luna a şaptea, cu fătul mort şi luni urma să mă prezint pentru intervenţie. Fiind deja mamă, mi-am dat seama că nu poate fi adevărat, pentru că nu avusesem până atunci semne cum că aş fi însărcinată. M-am dus la Spitalul „Sfântul Ioan" să mai cer o opinie şi să-mi mai fac unele investigaţii. Diagnosticul care mi s-a pus în urma investigaţiei a fost: chist ovarian gigant (tumoră). Am intrat în operaţie chiar în acea zi, iar chimioterapia am început-o chiar a doua zi, cu citostatice pe dren. La trei săptămâni după ce am ieşit din spital, am venit la domnul doctor Băcanu, fiindu-mi recomandat de directorul de la „Grigore Alexandrescu" de atunci, cu care fusese coleg.
Dar nu aţi mers la medic până în luna a şaptea?
Ba da, mă urmărea un medic de la Policlinica din Dorobanţi.
Cum vă explicaţi că el credea că era un copil acolo?
Nu ştiu, este o enigmă şi pentru mine.
Câţi ani aveaţi atunci?
Aveam 35 de ani şi un copil de 4 ani.
Totuşi aţi avut noroc că tumora nu s-a extins...
După examenul anatomo-patologic, mi s-a spus că tumora a fost la graniţă, nu se extinsese spre alte organe. Am făcut terapie cu citostatice, şase cure. După aceea, pe 22 septembrie, am fost operată din nou, am făcut histerectomie totală (n.r. - i s-a scos întregul aparat reproducător), ca să nu mai existe suspiciune de cancer. Am făcut din nou citostatice. N-am apelat nici la ceaiuri, nici la altceva, am făcut doar ceea ce mi-a spus domnul doctor să fac.
În cât timp aţi învins cancerul?
După un an, în 1998. Însă după aceea, am început să mă informez. Ştiu că există risc de metastază la plămâni, la creier, la ficat, la colon. Acum am diabet zaharat cu insulină, îmi ajunge glicemia şi la 500.
V-a schimbat boala?
Da, mă simt mai puternică şi trăiesc fiecare clipă. Contează foarte mult cât de puternic eşti psihic. Foarte mulţi când află verdictul cancer, nu au tăria de a învinge. Sau spun: „De ce să-mi fac eu citostatice, că-mi cade părul şi oricum tot mor". Nu este chiar aşa. Eu am spus aşa: „Şi ce dacă îmi cade părul, eu trebuie să trăiesc! Cât mai am, fiecare zi în plus contează". Da, mergem mai departe.
sursa:stiri.com.ro
Niciun comentariu